Hotărâri CEDO

La data de 25 septembrie 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea (nedefinitivă) în cauza Arhiepiscopia Romano-catolică Alba Iulia împotriva României, prin care Curtea a constatat încălcarea de către statul român a articolului 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

Potrivit situaţiei de fapt reţinute de Curte, episcopul Ignatius al Transilvaniei a donat în anul 1798 reclamantei, comunitate religioasă catolică, un imobil în care funcţionau o bibliotecă (”Batthyaneum”) şi un institut de astronomie. Reclamanta a deţinut în calitate de proprietar imobilul respectiv între anii 1798 şi 1947. În 1927, un acord semnat între România şi Sfântul Scaun prevedea că toate bunurile aflate în posesia comunităţii romano-catolice din Transilvania aveau caracter ecleziastic şi nu puteau fi folosite decât în scop religios.

După instaurarea regimului comunist, biblioteca şi institutul au fost închise şi imobilul pus sub sechestru, fără a exista o decizie formală în acest sens. Printr-o hotărâre din 1961, Tribunalul Hunedoara a constatat că statul român devenise proprietar al imobilului prin faptul posesiei neîntrerupte mai mare de doi ani.

Prin O.U.G. nr. 13/1998 din 7 iulie 1998, ratificată prin Legea nr. 458/2003, s-a prevăzut o listă de 17 imobile care urmau să fie restituite unor comunităţi ale minorităţilor naţionale, printre care se număra şi imobilul ce face obiectul cererii de faţă. Restituirea urma să se facă prin constituirea unei comisii paritare formate din reprezentanţi ai Guvernului şi ai comunităţilor vizate, însărcinată cu examinarea cererilor de restituire. Comisia respectivă nu s-a întrunit niciodată. Între timp, Partidul Social Democrat a introdus o acţiune în justiţie prin care solicita ca imobilul să rămână în proprietatea statului român, datorită importantei sale valori culturale şi istorice. După o procedură pe fondul cauzei şi două contestaţii în anulare, acţiunea a fost respinsă printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel Alba Iulia din 22 octombrie 2003.

În drept, reclamanta se plânge de încălcarea articolelor 6, 13 din Convenţie şi 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, însă Curtea a decis să examineze cererea doar din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Raţionamentul adoptat de Curte în această cauză este important sub trei aspecte, şi anume: distincţia faţă de grupul de cauze tip Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (hotărâre pilot); argumentele pentru constatarea speranţei legitime a reclamantei şi constatarea încălcării dreptului de proprietate a reclamantei.

Curtea distinge această cauză de grupul de cauze tip Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în ciuda faptului că, la prima vedere, este vorba despre un litigiu privind restituirea unui bun naţionalizat în perioada regimului comunist. Pentru a face această distincţie, Curtea arată că bunurile litigioase din cauza de faţă au un regim juridic special şi anume, O.U.G. nr. 13/1998 şi Legea nr. 458/2003 şi nu se încadrează în problematica generală a hotărârii pilot.

Curtea constată că reclamanta are cel puţin o speranţă legitimă pentru restituirea bunului clarificarea situaţiei juridice a bunului litigios. Pentru a ajunge la această concluzie, Curtea combină trei aspecte esenţiale ale cauzei, şi anume: elemente de drept intern, de drept internaţional şi aspecte sociale. Astfel, Curtea ia notă de existenţa unei baze legale interne pentru restituire (O.U.G. nr. 13/1998 şi Legea nr. 458/2003, în vigoare), de existenţa unor obligaţii asumate de statul român în acordul cu Sfântul Scaun din 1927 cu privire la menţinerea caracterului ecleziastic al bunurilor menţionate în respectivul acord şi de valoarea istorică şi culturală indubitabilă a bunului în cauză, care ar justifica pe deplin interesul reclamantei pentru restituire.

În ultimul rând, Curtea sancţionează inactivitatea prelungită a statului român în aplicarea ordonanţei de urgenţă din 1998, confirmată prin Legea din 2003, care a produs reclamantei o stare de incertitudine cu privire la situaţia juridică a imobilului reclamat, incompatibilă cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

Notă:

Importanţa acestei hotărâri rezidă în aceea că, deşi este vorba despre un litigiu de proprietate, Curtea îl distinge de cererile tip Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi că priveşte problema specială a restituirii bunurilor ce au aparţinut comunităţilor religioase şi naţionalizate în perioada comunistă. În acelaşi sens, menţionăm hotărârile adoptate anterior de CEDO în cauzele Parohia Greco-catolică Sâmbăta Bihor, hotărâre din 12 ianuarie 2010 şi Parohia Greco-catolică Vasile Polonă, hotărâre din 7 aprilie 2009).