<<< Toate categoriile

Audierea unei persoane cercetate penal, timp de 16 ore, la sediul parchetului. Încătuşarea şi escortarea persoanei reţinute - decizia de inadmisibilitate în cauza Patriciu c. României


JurisClasor CEDO - Aprilie 2013, 10

Audierea de către procuror, timp de aproximativ 16 ore, a unei persoane cercetate sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni complexe nu încalcă dreptul garantat prin articolul 3 (interzicerea torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Încătuşarea şi escortarea unei persoane reţinute spre a fi transportată la sediul instanţei unde se judecă propunerea de luare a măsurii arestării preventive nu reprezintă o nerespectare a dreptului protejat prin articolul 3 din Convenţie.

 

În esenţă, prin decizia din data de 19 martie 2013 pronunţată în cauza Patriciu c. României (cererea nr. 43750/05), Curtea a constatat că durata audierii reclamantului timp de 16 ore, maniera de efectuare a actelor de urmărire penală la momentul reţinerii acestuia, precum şi aplicarea măsurii încătuşării şi escortării reclamantului pe parcursul transportului la sediul instanţei nu au atins pragul minim de gravitate cerut de articolul 3 din Convenţie.

Rezumând decizia, reclamantul Dan Costache Patriciu s-a plâns că ar fi fost supus unor tratamente degradante prin aceea că a fost audiat de către procurori pe o durată de 16 ore de o manieră incompatibilă cu dreptul garantat prin articolul 3 din Convenţie. Deşi a primit hrană şi apă în timpul audierii, totuşi, modul de desfăşurare a urmăririi penale cu încălcarea abuzivă a regulilor procedurale i-au creat o stare de frustrare. Totodată, reclamantul s-a plâns de faptul că a fost adus la şedinţa de judecată purtând cătuşe la mâini şi fiind însoţit de şase ofiţeri de poliţie purtând cagulă şi înarmaţi, fără ca asemenea măsuri de siguranţă să fie necesare.

Faţă de situaţia de fapt expusă, reclamantul s-a adresat Curţii invocând încălcarea de către autorităţile naţionale a dreptului garantat prin articolul 3 din Convenţie.

În decizia pronunţată, în ceea ce priveşte durata audierii şi modalitatea de desfăşurare a acesteia, Curtea a reiterat principiile consacrate în jurisprudenţa anterioară, reamintind că, pentru a intra sub incidenţa domeniului de aplicare al articolului 3 din Convenţie, este necesar ca tratamentul degradant să atingă un minim de gravitate (a se vedea în acest sens, cauza Jalloh c. Germaniei [MC], nr. 54810/00, 11 iulie 2006, par. 67). Pentru a stabili dacă un tratament are caracter degradant în sensul articolului 3 din Convenţie, Curtea a examinat dacă scopul acelui tratament a fost de a umili ori de a denigra persoana în cauză, precum şi dacă prin efectele sale, măsura a adus atingere sau nu personalităţii reclamantului de o manieră incompatibilă cu articolul 3 din Convenţie. Cu toate acestea, absenţa unui asemenea scop nu va exclude în mod definitiv constatarea violării articolului 3 (a se vedea în acest sens, cauza Peers c. Greciei, nr. 28524/95, 19 aprilie 2001, par. 74).

Curtea a reamintit că, în cauze similare, a concluzionat că folosirea unor anumite tehnici de interogare, cumulativ, cu premeditare şi pentru o perioadă mai lungă de timp, poate cauza persoanei interogate suferinţe fizice şi psihice contrare dreptului protejat prin articolul 3 din Convenţie (a se vedea în acest sens, cauza Irlanda c. Marii Britanii [MC], nr. 5310/71, 18 ianuarie 1978, par. 167). În acelaşi sens, Curtea a statuat că reprezintă un tratament contrar articolului 3 împrejurarea ca reclamanţii să aştepte 10 ore să fie audiaţi în calitate de martori, fără a beneficia de hrană, apă şi repaus (a se vedea în acest sens, cauza Soare şi alţii c. României, nr. 24329/02, 22 februarie 2011, par. 221-222).

Făcând aplicarea principiilor enumerate în prezenta cauză, Curtea a observat că, pe perioada de aproximativ 16 ore în care reclamantul s-a aflat la sediul parchetului, acesta a fost asistat de mai mulţi avocaţi aleşi, nu a fost exercitată asupra sa nici un fel de violenţă, presiune fizică sau tehnică de interogare şi mai mult decât atât, reclamantul a primit hrană şi apă în cursul audierii. Pe de altă parte, reclamantul nu s-a plâns în nici un moment autorităţilor sub aspectul modului de desfăşurare a audierii.

Curtea a notat faptul că reclamantul a susţinut că ar fi fost victima unui abuz de putere comis de procurori prin aceea că i-au fost aduse la cunoştinţă învinuirile în timpul audierii, nu a fost ascultat în calitate de inculpat şi a fost emisă ordonanţa de reţinere pe numele său anterior finalizării declaraţiei olografe. Or, în opinia Curţii, aceste aspecte constituie acte de procedură care puteau fi contestate în timpul urmăririi penale.

În continuare, Curtea a reţinut faptul că reclamantul a fost audiat o perioadă îndelungată de timp. Totuşi, relevant a fost faptul că audierea a vizat fapte complexe şi acuzaţii grave formulate împotriva reclamantului, iar acesta a fost asistat de mai mulţi avocaţi aleşi care au avut posibilitatea de a-l consilia fără intervenţia procurorilor. În plus, la momentul la care avocaţii reclamantului au solicitat întreruperea audierii pentru motive de oră târzie şi stare de oboseală a celui audiat, procurorii nu au respins această cerere şi nu au exercitat presiuni asupra reclamantului spre a-şi continua declaraţiile.

În concluzie, Curtea a considerat că nici durata audierii şi nici maniera de desfăşurare a procedurii nu constituie tratamente degradante în sensul articolului 3 din Convenţie.

În ceea ce priveşte încătuşarea şi escortarea reclamantului, Curtea a reamintit că măsura aplicării cătuşelor nu ridică probleme din punctul de vedere al articolului 3 din Convenţie atâta timp cât este vorba de o arestare legală, nu este folosită forţa, persoana în cauză nu este expusă în public încătuşată, decât în măsura în care este necesar, date fiind circumstanţele cauzei. În această privinţă, este important a se stabili dacă persoana respectivă opune rezistenţă arestării, încearcă să se sustragă, să cauzeze prejudicii sau să distrugă mijloace de probă (a se vedea în acest sens, cauza Raninen c. Finlandei, nr. 20972/92, 16 decembrie 1997, par. 55, şi cauza Saban Hadziu c. Republicii Cehe, nr. 52110/99, decizia din 4 noiembrie 2003). Caracterul public al tratamentului aplicat poate constitui un element relevant şi agravant (a se vedea în acest sens, cauza Gorodnitchev c. Rusiei, nr. 52058/99, 24 mai 2007, par. 100 şi următoarele).

Raportându-se la legislaţia internă incidentă, respectiv Instrucţiunile nr. 901/1999 ale Ministerului de Interne, privind organizarea şi funcţionarea locurilor de reţinere şi arest preventiv din Ministerul de Interne, Curtea a examinat circumstanţele în care măsura aplicării cătuşelor a fost pusă în executare şi efectele acestei măsuri.

În acest sens, Curtea a acceptat faptul că pot fi luate măsuri de siguranţă cum sunt încătuşarea şi escortarea persoanei reţinute, pentru a asigura securitatea transportului acestei persoane. Totuşi, în anumite situaţii, circumstanţele personale ale celui reţinut pot fi luate în considerare pentru a se hotărî dacă se impune o asemenea măsură.

În cauza de faţă, s-a constatat faptul că reclamantul nu a dovedit faptul că ar fi fost expus în public purtând cătuşe. De asemenea, acesta nu a furnizat elemente prin care să dezmintă afirmaţiile Guvernului referitoare la luarea măsurii încătuşării în scopul transportului reclamantului fără a fi expus publicului şi fără ca presa să surprindă imaginea reclamantului încătuşat. Pe de altă parte, reclamantul nu a contestat măsura încătuşării şi escortării sale în faţa instanţei, deşi era asistat de mai mulţi avocaţi (a se vedea în acest sens, cauza Pop Blaga c. României, nr. 37379/02, decizia din 10 aprilie 2012, par. 101). 

În ceea ce priveşte efectele măsurii încătuşării, Curtea a remarcat faptul că reclamantul nu a prezentat nici un raport medical sau alte documente care să dovedească suferinţele psihice ori legătura de cauzalitate între suferinţele pretinse şi această măsură (a se vedea în acest sens, cauza Pop Blaga c. României, citată anterior, par. 102, şi cauza Erdogan Yagiz c. Turciei, nr. 27473/02, 6 martie 2007, par. 43). În plus, reclamantul nu s-a plâns că măsura încătuşării i-ar fi cauzat suferinţe fizice.

Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că nu se poate stabili că tratamentul aplicat reclamantului i-a cauzat alte suferinţe decât cele inerente oricărei măsuri de siguranţă.

În acest context, Curtea a respins plângerea ca inadmisibilă.