<<< Toate categoriile

Neîncălcarea dreptului la viaţă privată şi corespondenţă în cazul accesării şi verificării de angajator a contului profesional Yahoo Messenger utilizat de un angajat al său


JurisClasor CEDO - Ianuarie 2016, 14

Prin hotărârea din 12 ianuarie 2016, pronunţată în cauza Bărbulescu c. României (cererea nr. 61496/08), Secţia a IV-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului a constatat că nu a fost încălcat art. 8 din Convenţie privitor la viaţă privată şi corespondenţă în cazul în care angajatorul privat monitorizează comunicările realizate de un angajat al său prin intermediul contului Yahoo Messenger, creat în scopul exclusiv al desfăşurării activităţii companiei, iar concedierea angajatului s-a întemeiat pe abaterea disciplinară a acestuia, constând în utilizarea poştei electronice de serviciu pentru comunicări private.

1. Circumstanţele cauzei

Reclamantul a fost angajat al unei societăţi private în perioada 1 august 2004 - 6 august 2007, în calitate de inginer responsabil de vânzări iar, la solicitarea angajatorului, reclamantul a creat un cont Yahoo Messenger destinat a fi utilizat pentru răspunsurile oferite cererilor clienţilor.

La data de 13 iulie 2007, reclamantul a fost informat de angajatorul său că, în perioada 5-13 iulie 2007, comunicările realizate de acesta prin intermediul contului Yahoo Messenger au fost monitorizate, constatându-se că reclamantul a utilizat internetul în interes privat. În condiţiile în care reclamantul negase că ar fi utilizat contul Messenger în scop privat, angajatorul i-a prezentat un transcript de 45 de pagini al comunicărilor acestuia, care conţinea toate mesajele reclamantului cu logodnica sa şi cu fratele său privitoare la chestiuni private. Totodată, transcriptul conţinea cinci mesaje scurte pe care reclamantul le trimise logodnicei sale, la data de 12 iulie 2007, prin contul său personal Yahoo Messenger.

La 1 august 2007, angajatorul l-a concediat pe reclamant pe motivul că acesta din urmă a încărcat regulamentul intern al companiei şi anume regula privind interzicerea utilizării calculatoarelor, fotocopiatoarelor, telefoanelor, telex-urilor şi fax-urilor în scopuri private.

Tribunalul Bucureşti, la 7 decembrie 2007, a respins contestaţia reclamantului împotriva deciziei de concediere, cu argumentul că angajatorul a respectat procedura de concediere prevăzută de Codul muncii iar reclamantul, în calitate de angajat, a fost informat corespunzător despre interdicţia de a folosi resursele companiei în interes personal.

Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul reclamantului şi, întemeiat pe Directiva (CE) nr. 95/46, a reţinut că atitudinea angajatorului a fost una rezonabilă şi că monitorizarea comunicărilor realizate de reclamant era singura metodă pentru a se putea stabili dacă exista o abatere disciplinară în cadrul companiei.

În considerentele deciziei instanţei de recurs s-a reţinut, totodată, că angajatorul are dreptul şi obligaţia de a asigura funcţionarea companiei iar, pentru un asemenea scop, are dreptul de a verifica maniera în care angajaţii îşi îndeplinesc atribuţiile profesionale. De asemenea, angajatorul deţine prerogativa disciplinară în virtutea căreia acesta poate, în mod legitim, dispune, monitoriza şi transcrie comunicările realizate prin Yahoo Messenger, pe care angajaţii le neagă ca având caracter privat şi după ce, în prealabil, reclamantul a fost atenţionat, alături de colegii săi, de a nu folosi resursele companiei în interes privat. Din aceste perspective, instanţa a reţinut că poate fi considerat că violarea secretului corespondenţei reclamantului era singura metodă pentru atingerea scopului legitim al angajatorului şi că a fost asigurat un echilibru între necesitatea protejării vieţii private a reclamantului şi dreptul angajatorului de a superviza funcţionarea companiei sale.

2. Aprecierile Curţii

2.1. Asupra admisibilităţii

Curtea a subliniat că în cauză trebuie clarificat dacă reclamantul a avut o aşteptare legitimă la păstrarea caracterului privat al comunicărilor sale realizate prin contul profesional Yahoo Messenger. În acest sens, prezenta cauză se diferenţiază de alte cauze în care, de pildă, folosirea telefonului de la birou în interes privat era permisă sau, cel puţin, tolerată (cauza Halford c. Regatului Unit, cererea nr. 20605/92, hot. din 25 iunie 1997) sau când regulile interne ale societăţii angajatoare nu interziceau angajaţilor să păstreze lucruri personale în biroul profesional (cauza Peev c. Bulgariei, cererea nr.64209/01, hot. din 26 iulie 2007).

Făcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a reiterat că, aşa cum convorbirile telefonice realizate de la locul de muncă se subsumează noţiunii de „viaţă privată” şi corespondenţă” (cauza Amann c. Elveţiei, cererea nr.27798/95, [MC], hot. din 16 februarie 2000, par.43), în mod similar, e-mail-urile expediate trebuie protejate de art.8 din Convenţie, ca de altfel şi celelalte informaţii decurgând din monitorizarea utilizării Internet-ului.

Curtea a reţinut că reclamantul a optat pentru invocarea în faţa instanţelor interne a aspectelor privind art. 8 din Convenţie în cadrul procedurilor judiciare referitoare la dreptul muncii. Principalul obiect al cauzei reclamantului a privit concedierea sa şi faptul că aceasta era întemeiată pe încălcarea dreptului său la viaţă privată a fost principalul argument pentru a dovedi nelegalitatea deciziei de concediere.

Curtea a concluzionat că prezenta cauză priveşte aspecte referitoare la viaţa privată şi corespondenţă în condiţiile în care comunicările reclamantului prin poşta electronică au fost monitorizate, precum şi faptul că transcriptul acestor comunicări a fost folosit ca probă în cadrul procedurilor judiciare.

2.2. Asupra fondului

Reclamantul a susţinut că a existat o ingerinţă nejustificată în dreptul său la viaţă privată şi corespondenţă, ingerinţă neprevăzută de lege, având în vedere că dispoziţiile Codului muncii nu sunt suficient de previzibile, şi, totodată, lipsită de proporţionalitate cu scopul urmărit.

Curtea a stabilit că plângerea reclamantului trebuie analizată din perspectiva obligaţiilor pozitive ale statului, dat fiind faptul că reclamantul era angajat al unei companii private, care nu poate, prin acţiunile sale, angaja răspunderea statului pe temeiul Convenţiei. Din această perspectivă, Curtea a înlăturat aplicabilitatea, în prezenta cauză, a celor reţinute în cauza Oleksandr Volkov c. Ucrainei (cererea nr. 21722/11, hot. din 9 ianuarie 2013)[1] în care se punea problema înlăturării din funcţie a unui judecător.

Curtea a constatat că reclamantul a avut posibilitatea de a invoca argumentele sale privitoare la încălcarea dreptului la viaţă privată şi corespondenţă de angajatorul său în faţa instanţelor interne care le-au examinat adecvat, acestea considerând că angajatorul a acţionat în contextul prerogativei disciplinare conferite de dispoziţiile Codului muncii şi că reclamantul a utilizat contul profesional Yahoo în timpul orelor de muncă, însă în scop privat.

De asemenea, Curtea a reţinut că ambele instanţe interne – de fond şi, respectiv, de control judiciar - au acordat importanţă faptului că angajatorul a accesat poşta electronică cu credinţa că aceasta conţine mesaje profesionale, atâta vreme cât reclamantul, iniţial, a susţinut că a utilizat respectivul cont doar pentru comunicarea cu clienţii firmei. Tot astfel, instanţele interne au statuat că angajatorul a acţionat în limitele prerogativelor sale de control disciplinar, întrucât accesul acestuia în contul profesional a fost întemeiat pe presupunerea că datele şi mesajele conţinute de acesta privesc activitatea profesională, astfel că această monitorizare a fost una legitimă.

 Instanţa europeană a luat act de faptul că instanţele interne s-au întemeiat pe transcriptul comunicărilor numai în măsura necesară pentru dovada existenţei unei abateri disciplinare a reclamantului constând în utilizarea dispozitivelor companiei în interes privat şi în timpul orelor de muncă. În acest sens, se constată că nu există menţiuni în deciziile instanţelor interne, nici cu privire la circumstanţele particulare în care s-au realizat comunicările şi nici referitor la numele persoanelor cărora reclamantul le-a transmis mesajele. Ca atare, Curtea a luat act de faptul că, în cauză, conţinutul comunicărilor nu a fost un element decisiv pentru considerentele instanţelor interne.

Cu toate că angajatorul nu a invocat cauzarea de către reclamant a unui prejudiciu, Curtea a concluzionat că nu este nerezonabil pentru un angajator să intenţioneze a verifica dacă angajaţii săi îşi îndeplinesc îndatoririle profesionale în timpul programului de muncă.

Totodată, Curtea a subliniat că, deşi comunicările prin Yahoo Messenger au fost monitorizate, această măsură nu a privit alte date sau documente existente în calculatorul reclamantului. Mai mult, reclamantul nu a explicat în mod convingător motivul pentru care acesta a utilizat contul Yahoo Messenger în scopuri personale.

În concluzie, Curtea a reţinut că instanţele interne, în limita marjei lor de apreciere, au păstrat un just echilibru între, pe de o parte, dreptul reclamantului la viaţă privată şi, pe de altă parte, interesele angajatorului, astfel că nu există o încălcare a art. 8 din Convenţie.

Notă:

Pentru a reţine în mod adecvat concluziile Curţii în prezenta cauză, este necesar a se avea în vedere considerentele hotărârii care particularizează cauza prin circumstanţele concrete ale acesteia.

În primul rând, trebuie subliniat că instanţa europeană nu a făcut aprecieri asupra măsurii de monitorizare a contului Yahoo Messenger realizate de angajator din perspectivă penală, întrucât reclamantul a înţeles să invoce, atât în faţa instanţelor interne cât şi în faţa Curţii, încălcarea dreptului său la viaţă privată şi corespondenţă, fără a invoca faptul că alte remedii procesuale existente în dreptul intern (plângerea penală întemeiată pe art. 195 C.pen. sau plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulaţie a acestor date) nu ar fi efective şi eficiente (par. 41).

În al doilea rând, Curtea acordă o mare însemnătate modulului în care este configurată, în concret, aşteptarea legitimă a unui angajat de a se păstra caracterul confidenţial şi privat al comunicărilor realizate la locul de muncă, în acest sens fiind relevantă maniera în care angajatorul atenţionează angajaţii asupra interdicţiei de a folosi dispozitivele şi mijloacele de comunicare ale companiei în interes privat, precum şi consecinţele încălcării acestei reguli (par. 38).

Totodată, este esenţial a se reţine că, în cauză, Curtea a subliniat că nu au fost relevate acţiuni ale angajatorului pentru accesarea altor date şi documente existente în calculatorul reclamantului (par. 60).

De asemenea, Curtea a împărtăşit punctul de vedere al instanţelor interne în sensul că accesarea şi monitorizarea s-au realizat de angajator doar cu intenţia de a verifica îndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu, verificare necesară pentru asigurarea desfăşurării activităţii companiei, iar nu în scopul identificării unor aspecte din viaţa privată a reclamantului (par.57).

Un alt aspect important priveşte împrejurarea că, pe de o parte, conţinutul comunicărilor private şi numele terţelor persoane cu care s-a comunicat nu au fost devoalate, iar, pe de altă parte, instanţele interne au valorificat doar natura privată a comunicărilor pentru a constata existenţa abaterii disciplinare, fără a se întemeia pe conţinutul acestor comunicări (par.58).

Nu în ultimul rând, Curtea a subliniat că prezentarea transcriptului comunicărilor s-a realizat de către angajator doar în condiţiile în care reclamantul a negat folosirea contului profesional în interes privat.

Relevante pentru înţelegerea extinsă a contextului problematicii privitoare la utilizarea căilor de comunicare prin Internet de către angajaţi sunt şi considerentele opiniei parţial disidente la hotărârea Curţii a judecătorului Pinto de Albuquerque[2].

 


[1] Pentru o prezentare a cauzei şi comentarii aferente, a se vedea Vasile Bozeşan, Dragoş Călin, Ionuţ Militaru - „Judecător al Curţii Supreme exclus din corpul magistraţilor printr-o procedură disciplinară nelegală. Lipsa de independenţă şi imparţialitate a Consiliului Superior de Justiţie şi a instanţei de control judiciar - încălcarea art. 6 şi 8 din Convenţie - cauza Oleksandr Volkov c. Ucrainei”, disponibil pe http://www.hotararicedo.ro [ultima accesare 13.01.2016].

[2] Disponibilă în limba engleză pe http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-159906 [ultima accesare 13.01.2016].