<<< Toate categoriile

Lipsa unei divergenţe „profunde şi persistente” a practicii judiciare a instanţelor naţionale – decizia de inadmisibilitate în cauza Brîndușa Cimbru și alţi 413 reclamanţi c. României


JurisClasor CEDO - Martie 2013, 05

Decizia de inadmisibilitate din 12 februarie 2013, pronunţată în cauza Brîndușa Cimbru și alţi 413 reclamanţi împotriva României (cererea nr. 2665/06), are ca obiect plângerea formulată de salariaţi sau de foști salariaţi ai S.C. Petrom S.A., S.C. Petromservice S.A. etc., cărora le-au fost respinse irevocabil cererile de obligare a angajatorului la plata salariilor compensatorii pentru perioada 2004-2007, a unor beneficii salariale prevăzute în Contractul colectiv de muncă (ajutorul material reprezentând contravaloarea cantităţii de 2.500-4.000 metri cubi de gaze naturale și suplimentul salarial pentru aprovizionarea de toamnă / iarnă), a primelor de Crăciun şi Paște sau a indemnizaţiilor suplimentare pentru funcţii de conducere, după caz.

 

Prezentarea deciziei

Acţiunile formulate de reclamanţi au fost respinse prin decizii definitive şi irevocabile, pronunţate în perioadele 2005-2006 și 2009-2010, instanţele constatând fie că nu au dreptul la beneficiile solicitate, fie că aceste drepturi salariale au fost deja incluse în salariile de bază și plătite. Majoritatea hotărârilor judecătoreşti cu același obiect rămase definitive şi irevocabile au dispus respingerea cererilor formulate de salariaţi. Cu toate acestea, unii angajaţi au avut câştig de cauză, fiind și instanţe care au constatat că aceștia nu și-au primit drepturile salariale solicitate.

Reclamanţii au invocat încălcarea drepturilor prevăzute de art. 6 par. 1 şi art. 14 din Convenţie, precum și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie și art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie, din pricina situaţiilor similare în care s-a ajuns la o soluţie diferită în instanţele de judecată, în baza unei interpretări diferite a acelorași prevederi legale, cu încălcarea principiului securităţii juridice. Au mai susţinut că au fost pe nedrept lipsiţi de beneficiile salariale prevăzute de Contractul colectiv de muncă și discriminaţi în comparaţie cu colegii lor, aflaţi în situaţii similare. Alţi reclamanţi s-au plâns și de neexecutarea hotărârilor pronunţate de tribunale, înainte de a modificarea lor în recurs de curţile de apel, în sensul respingerii acţiunilor.

Guvernul a susţinut că problema de drept ridicată în speţă nu se referă la un conflict jurisprudenţial în sine. În orice caz, hotărârile judecătoreşti interne care au ajuns la o concluzie diferită au fost izolate și nu ar putea fi considerate ca producând un conflict profund de interpretare.

În cauza Constantin Lucian Tunaru c. României (decizia de inadmisibilitate din 13 noiembrie 2012, cererea nr. 66381/09, par. 18-22)[1], Curtea a constatat, în lumina principiilor stabilite în cauza Albu şi alţii c. României (hotărârea din 10 mai 2012, par. 34 și 38)[2], că interpretările pretins divergente ale contractelor colective de muncă în ceea ce privește aceleași dispoziţii ca și în cauza de faţă nu au dat naștere unor încălcări ale dispoziţiilor Convenţiei și ale Protocoalelor sale, invocate de reclamanţi.

Curtea a observat că plângerile reclamanţilor din cauză sunt identice cu cele care au fost respinse în cauza Constantin Lucian Tunaru c. României. Cu referire la motivarea detaliată din decizia de inadmisibilitate pronunţată în această din urmă cauză, Curtea a constatat că plângerile sunt în mod vădit nefondate, motiv pentru care au fost respinse, ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 şi par. 4 din Convenţie.

În ceea ce privește pretinsa neexecutare a hotărârilor pronunţate de tribunale în primă instanţă, Curtea a reţinut că acestea nu erau definitive și irevocabile, fiind modificate în recurs de curţile de apel. Prin urmare, nu se poate considera că garanţiile prevăzute la art. 6 par. 1 din Convenţie de care s-au bucurat reclamanţii în cursul procedurii judiciare au rămas fără obiect.

 

Notă:

Prezenta decizie de inadmisibilitate, deși lipsită de o motivare laborioasă, confirmă soluţiile anterioare, în abordarea cauzei Constantin Lucian Tunaru c. României (decizia de inadmisibilitate din 13 noiembrie 2012), în care Curtea a reţinut că posibilitatea unui conflict între hotărârile judecătoreşti reprezintă o trăsătură inerentă a oricărui sistem judiciar care are la bază mai multe curţi de apel, cu autoritate asupra razei lor de competenţă teritorială. Astfel de diferenţe pot apărea, de asemenea, în cadrul aceleiaşi instanţe. Însă, în sine, acest fapt nu poate fi considerat drept unul contrar Convenţiei. Pentru a verifica dacă pronunţarea unor soluţii diferite în cazuri similare, reprezintă sau nu o încălcare a dreptului la un proces echitabil, sub aspectul nerespectării principiului securităţii raporturilor juridice, instanţa europeană analizează în primul rând dacă a existat la nivel intern o divergenţă „profundă şi persistentă”, dacă dreptul intern prevede un mecanism pentru unificarea acestor practici şi, în ultimul rând, dacă acest mecanism a funcţionat eficient în speţă (Albu şi alţii c. României, 10 mai 2012, par. 34).

În acea cauză, reieșea din motivare faptul că, în marea majoritate a dosarelor, instanţele interne au decis în funcţie de elementele de fapt care le-au fost prezentate și pe baza probelor propuse de părţi. În consecinţă, aspectele în litigiu nu au fost determinate de existenţa unor prevederi legale ambigue, ci au fost rezultatul aplicării lor la situaţiile individuale ale fiecărei cauze, iar problema de drept ridicată nu se referă la un conflict jurisprudenţă în sine, ci mai degrabă la o situaţie în care instanţele judecătorești naţionale au pus în aplicare o dispoziţie clară a legii, în cauze în care circumstanţele de fapt erau diferite (Erol Uçar c. Turciei (dec.), 29 septembrie 2009).

Din textul deciziei de inadmisibilitate din cauza Brîndușa Cimbru și alţi 413 reclamanţi c. României reiese doar că plângerile sunt identice cu cele care au fost respinse în cauza Constantin Lucian Tunaru c. României, ceea ce înseamnă că s-a pus practic capăt oricărui dubiu legat de încălcarea drepturilor prevăzute de art. 6 par. 1 şi art. 14 din Convenţie, precum și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie și art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţie, și în cauzele având ca obiect primele de Crăciun şi Paște și indemnizaţiile suplimentare pentru funcţii de conducere, soluţiile de inadmisibilitate pronunţate pe rând de Curte în cauzele Ioan Radu şi alţi 30 de reclamanţi c. României, Constantin Lucian Tunaru c. României și Brîndușa Cimbru și alţi 413 reclamanţi c. României acoperind practic întregul val de litigii generate de nemulţumirile salariale ale angajaţilor S.C. Petrom S.A., în perioada 2005-2010.

 


[1] A se vedea Dragoș Călin, Lipsa unei divergenţe „profunde şi persistente” a practicii judiciare a instanţelor naţionale – decizia de inadmisibilitate în cauza Ioan Radu şi alţi 30 de reclamanţi c. României, Revista JurisClasor CEDO – Septembrie 2012, http://www.hotararicedo.ro [accesat ultima dată la 05.03.2013].

[2] A se vedea Alexandra Neagu, Recursul în interesul legii reglementat de dispoziţiile art. 329 din Codul de procedură civilă reprezintă o cale eficientă de unificare a practicii judiciare naţionale – cauza Albu şi alţii împotriva României, Revista JurisClasor CEDO - Mai 2012, http://hotararicedo.ro [accesat ultima dată la 05.03.2013].