Hotărâri CEDO

În hotărârea din 2 octombrie 2012 pronunţată în cauza Hulea împotriva României, nedefinitivă (cererea nr. 3341/05), reclamantul s-a plâns de refuzul autorităţilor naţionale de a-i acorda concediu parental pe motiv de apartenenţă la sexul masculin, cu toate că era angajat al armatei.

 

        Situaţia de fapt:

Reclamantul era electromecanic în armata română, iar la 17 decembrie 2001 s-a născut al doilea copil al său. De-a lungul primelor 10 luni, soţia reclamantului, profesoară la stat, a beneficiat de concediu parental. Conform legii în vigoare, acest concediu plătit putea fi acordat până la vârsta de doi ani a copilului.

La 9 septembrie 2002, reclamantul l-a sesizat pe superiorul său ierarhic cu o cerere de concediu parental, motivată de faptul că soţia sa trebuie să îşi reia munca în serviciul public pentru a nu pierde postul de profesor titular. Această cerere a fost reiterată de mai multe ori.

Ministerul Apărării a refuzat să acorde reclamantului beneficiul concediului parental, pe motiv că legea care reglementa statutul cadrelor militare nu prevedea decât în beneficiul femeilor angajate în personalul armatei dreptul de a-şi lua concediu parental pentru a-şi creşte copiii până la vârsta de 2 ani.

Estimând acest refuz ca fiind discriminatoriu, la 11 septembrie 2003, reclamantul a sesizat Tribunalul Bacău cu o acţiune în justiţie împotriva Ministerului Apărării. Între altele, a solicitat acordarea unei sume cu titlu de prejudiciu moral produs de această discriminare, de presiunea şi îngrijorările resimţite din partea superiorilor săi, nemulţumiţi că reclamantul a solicitat un drept la concediu parental contestând legea însăşi. A invocat şi că această situaţie a sa i-a cauzat stres, lui şi familiei sale, în particular copilului său nevoit să facă faţă acestui climat ostil.

Printr-o decizie din 16 ianuarie 2004, tribunalul judeţean Bacău a respins acţiunea reclamantului pe motiv că legea specială se aplică personalului din armată, excluzând bărbaţii de la beneficiul concediului parental pentru a creşte un copil până la vârsta de doi ani.

În calea de atac a recursului împotriva acestei decizii în faţa Curţii de Apel Bacău, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale privind statutul militarilor. În cursul procedurii, fiind constrâns să aleagă între păstrarea postului în armată şi beneficiul măsurilor prevăzute de lege în interesul copilului său, cum e concediul parental, reclamantul a solicitat trecerea sa în rezervă pe care o obţinut-o la 31 mai 2004.

Sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a admis-o prin decizia nr. 90/10 februarie 2005 şi a statuat că art. 15 din legea criticată înfrânge principiul egalităţii în faţa legii şi celui al nediscriminării între sexe, ambele înscrise în Constituţie.

În cadrul procedurii reluate, după decizia Curţii Constituţionale comunicată la 16 martie 2005, Curtea de Apel Bacău a respins recursul reclamantului prin decizia irevocabilă din 13 aprilie 2005. Curtea de Apel a stabilit că dispoziţia legală criticată de Curtea Constituţională nu era aplicabilă în cauză, deoarece reclamantul nu a furnizat motive justificative prin care să demonstreze că achitase cotizaţiile necesare pentru a beneficia de concediu parental. Aceste motive nu au fost solicitate reclamantului în niciun stadiu al procedurii. Curtea de Apel a respins şi cererea reclamantului privind daunele morale, ca nefondată.

         Dreptul şi practica internă pertinentă:

La momentul evenimentelor, legislaţia română de drept comun recunoştea atât femeilor cât şi bărbaţilor, fără distincţie, dreptul la concediu parental. Părinţii copilului au dreptul de a-şi alege care dintre ei, tatăl ori mama, vor solicita beneficiul legii (art. 6 din Legea nr. 120/1997, abrogată şi înlocuită de Legea nr. 19/2001 cu modificările ulterioare aduse în principal de O.U.G. nr. 49/2001).

Până în anul 2006, statutul cadrelor militare (Legea nr. 80/1995) prevedea că doar femeile, din cadrul personalului armatei, aveau dreptul la concediu parental.

În urma deciziei Curţii Constituţionale pronunţate asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamant în proces, care a stabilit că această lege este incompatibilă cu principiul nediscriminării după sex – decizia nr. 90/10.02.2005 -, această dispoziţie a fost modificată prin Legea nr. 18/2006, intrată în vigoare în ianuarie 2006. Noua lege prevedea că atât bărbaţii cât şi femeile cu activitate în cadrul armatei beneficiau în mod egal de dreptul la concediu parental.

Conform unei interpelări parlamentare a unui parlamentar socialist care a iniţiat proiectul ce a condus la adoptarea Legii nr. 18/2006, în cursul anului 2005, din 103.800 beneficiari ai concediului parental pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani, 18.990 erau bărbaţi.

La momentul evenimentelor, Legea nr. 164/201 prevedea un sistem separat de securitate socială pentru personalul armatei, poliţiei şi jurisdicţiilor naţionale, diferit de dreptul comun al securităţii sociale reglementat de Legea nr. 19/2000.

        Texte internaţionale şi elemente de drept comparat pertinente:

Textele internaţionale pertinente sunt descrise în hotărârea Konstantin Markin c. Rusiei [MC] din 22 martie 2012 (cererea nr. 30078/06, par. 49-70).

1. Asupra încălcării invocate privind art. 14 combinat cu art. 8 din Convenţie

Reclamantul a invocat că refuzul de a i se recunoaşte concediu parental a constituit o discriminare fondată pe sex. A invocat încălcarea art. 14 al Convenţiei combinat cu art. 6 şi 8 din Convenţie, în raport cu procedura care a condus la respingerea pretenţiilor sale în acest sens.

Competentă în ce priveşte calificarea juridică a faptelor cauzei, Curtea va examina plângerea reclamantului din perspectiva art. 14 al Convenţiei combinat cu art. 8, ce stabileşte că deciziile privind viaţa privată şi personală trebuie să fie echitabile şi să respecte interesele protejate de aceste dispoziţii (Saleck Bardi c. Spaniei, 24 mai 2011, nr. 66167/09, par. 31).

1. Asupra admisibilităţii

1. Lipsa calităţii de victimă a reclamantului şi cererea de radiere de pe rol a Guvernului

Guvernul a susţinut că reclamantul nu se poate pretinde victimă a unei încălcări a art. 14 combinat cu art. 8. Din acest punct de vedere, reclamantul a susţinut că instanţa constituţională naţională a recunoscut în decizia sa nr. 90/10.02.2005, pronunţată asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamant în cadrul procesului, că legea asupra statutului cadrelor militare în vigoare la acel moment şi care rezerva femeilor cu activitate în armată dreptul la concediul parental, era incompatibilă cu principiul nediscriminării între sexe. Curtea de Apel Bacău, deşi trebuia să recunoască la rândul ei existenţa unei discriminări, şi-a fondat decizia de respingere a pretenţiilor reclamantului nu pe temeiul legii constatate ca neconstituţională, ci pe temeiul unei alte dispoziţii legale privind contribuţiile la asigurările sociale.

Măsurile mai sus menţionate, conform Guvernului, ar fi putut trece drept o recunoaştere a încălcării drepturilor reclamantului garantate de Convenţie. De asemenea, reclamantul nu ar fi putut să se mai pretindă victimă a unei încălcări a art. 14 combinat cu art. 8.

Guvernul apreciază şi că cererea trebuie radiată de pe rol în baza art. 37 par. 1 lit. b al Convenţiei pe motiv că litigiul a primit rezolvare prin constatarea Curţii Constituţionale cât priveşte caracterul discriminatoriu al legii privind statutul cadrelor militare.

Reclamantul a invocat că, în pofida cererilor sale prezentate pe lângă superiori şi Ministerului Apărării începând din 9 septembrie 2002, nu i s-a recunoscut dreptul la concediu parental. De asemenea, în dispreţul deciziei Curţii Constituţionale asupra caracterului discriminatoriu al statutului cadrelor militare în materie de concediu parental, autorităţile naţionale nu i-au furnizat nicio reparaţie corespunzătoare.

Curtea a amintit că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-şi pierde calitatea de victimă, decât dacă autorităţile naţionale au recunoscut, în mod explicit sau în substanţă, şi apoi au reparat încălcarea convenţiei (Amuur c. Franţei, par. 36; Dalban c. României, par. 44; Sakhnovski c. Rusiei, par. 67).

În speţă, Curtea a notat că, fiind sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a enunţat că dispoziţia legală criticată de reclamant era incompatibilă cu principiul nediscriminării înscris în Constituţie. Totuşi, acţiunea în despăgubiri formulată de reclamant în temeiul discriminării suferite a fost ulterior respinsă de Curtea de Apel Bacău.

Prin urmare, în lipsa unei reparaţii a autorităţilor naţionale a încălcării constatate de ele în drepturile reclamantului garantate de Convenţie, acesta din urmă se poate pretinde încă victimă a tratamentului pe care îl invocă drept discriminatoriu în sensul art. 34 al Convenţiei.

Totodată, consecinţele unei eventuale încălcări a Convenţiei nu au fost suficient eliminate pentru a permite concluzia că litigiul a fost rezolvat în sensul art. 37 par. 1 lit. b al Convenţiei.

2. Concluzia asupra admisibilităţii

Curtea a constatat că această plângere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. 3 lit. a al Convenţiei. Curtea a reţinut că nu se evidenţiază niciun alt motiv de inadmisibilitate, astfel că plângerea este declarată admisibilă.

2. Asupra fondului

1. Argumentele părţilor

Reclamantul a invocat aspectul potrivit căruia concediul parental este un beneficiu care trebuie să profite în primul rând copilului şi nu de o manieră specifică mamei, de vreme ce părinţii trebuie să beneficieze de un tratament egal din partea autorităţilor din acest punct de vedere; în lipsa unei astfel de simetrii a tratamentului în materie de concediu parental, consecinţa este că nu minorul nu poate profita decât de concediul unuia dintre părinţi în primele sale 10 luni, încălcându-se interesul său.

În ce priveşte procesul civil pe care l-a declanşat pentru a invoca dreptul său la concediu parental, reclamantul a menţionat că instanţa Curţii de Apel Bacău a respins cererea în mod arbitrar, ca nefondată, deşi făcuse dovada atât a prejudiciului moral suferit cât şi beneficiile sociale ale colegelor sale femei, angajate ale armatei.

Invocând cauza Petrovic c. Austriei (27 martie 1998), Guvernul s-a referit la marja de apreciere a statului în sectorul economic şi social şi la absenţa consensului european cât priveşte alocaţiile sociale. Curtea de Apel Bacău, în decizia sa din 13 aprilie 2005, nu a avansat niciun motiv de natură discriminatorie, chiar dacă a respins pretenţiile reclamantului. În fapt, pretenţiile sale au fost respinse pe motivul neachitării contribuţiilor sociale şi nu pe baza dispoziţiilor care excludeau bărbaţii de la concediul parental, în cadrul statutului cadrelor militare.

Guvernul a admis totuşi că prezenta cauză priveşte, în esenţă, diferenţa de tratament între bărbaţii şi femeile din armată cât priveşte concediul parental, şi nu aplicarea cerinţelor legale în materia securităţii sociale pentru obţinerea unor anumite beneficii.

2. Aprecierile Curţii

Curtea a amintit principiile decurgând din jurisprudenţa sa, expuse în decizia Konstantin Markin (citată anterior, par. 124-127).

În speţă, rezultă din cele prezentate că la sfârşitul concediului parental, reclamantul, militar de sex masculin se găsea într-o situaţie analogă celei a militarilor de sex feminin (Konstantin Markin, par. 133). Această situaţie a determinat Curtea Constituţională să aprecieze, la cererea reclamantului, că absenţa posibilităţii pentru militarii bărbaţi de a accede la concediul parental, conform statutului cadrelor militare, constituia o discriminare bazată pe sex.

Totodată, din 2006, în România, ca şi într-un număr important de state membre, legislaţia prevede că militarii de sex masculin au dreptul la acelaşi concediu parental ca şi militarii de sex feminin.

Curtea a notat, în acelaşi timp, că reclamantul şi-a văzut respins beneficiul la concediu parental.

În plus, acţiunea în despăgubire formulată pe temeiul discriminării suferite ca urmare a refuzului de concediu parental a fost respinsă de Curtea de Apel Bacău cu motivarea că nu îşi achitase contribuţiile la sistemul de asigurare socială şi că nu a demonstrat că a suferit un prejudiciu moral.

Curtea a considerat prea formalistă constatarea Curţii de Apel conform căreia reclamantul nu a putut demonstra că a suferit un prejudiciu moral din cauza refuzului de acordare a concediului parental la care a fost supus de angajator şi fondat pe legea ce stabilea statutul cadrelor militare. Din această perspectivă, Curtea a reamintit că deja a constatat că abordarea formalistă a instanţelor naţionale, conform căreia incumba reclamantului obligaţia de stabilire a existenţei unui prejudiciu moral prin intermediul probelor susceptibile de a atesta manifestările externe ale suferinţelor fizice ori psihice, a avut drept rezultat privarea reclamantului de reparaţia pe care ar fi trebuit să o obţină (mutatis mutandis, Danev c. Bulgariei, par. 32-37).

În plus, Curtea a observat că nici Ministerul Apărării, în calitate de angajat al reclamantului şi parte adversă în cadrul procedurii, nici casa de asigurări a armatei nu par să fi opus vreodată reclamantului vreo omisiune în plata contribuţiilor sociale obligatorii, de la data intrării în armată, în 1991.

Ţinând cont de cele ce preced, refuzul Curţii de Apel Bacău de a recunoaşte o reparaţie reclamantului pentru încălcarea dreptului său de a nu fi discriminat în exerciţiul drepturilor vizând viaţa de familie nu apare întemeiat de raţiuni suficiente. Din acest punct de vedere, este irelevant că instanţa de apel nu a avansat motive de natură discriminatorie, în decizia sa, dacă a refuzat, fără argumente suficiente, de a repara prejudiciul moral cauzat de discriminatoriu suferită de reclamant urmare a refuzului de acordare a concediului parental.

Prin urmare, a existat o încălcare a art. 14 combinat cu art. 8 din Convenţie.

2. Asupra încălcării invocate asupra art. 5 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie

Reclamantul a denunţat o încălcare a egalităţii între soţi, invocând art. 5 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie.

Conform Raportului explicativ asupra Protocolului nr. 7, egalitatea vizată de art. 5 nu trebuie asigurată decât în relaţiile între soţi, cât priveşte persoana ori bunurile lor, şi în relaţiile lor cu copiii. Este vorba aşadar de drepturi şi responsabilităţi cu caracter civil. Acest articol nu se aplică altor domenii ale dreptului ca dreptul administrativ, fiscal, penal, social, ecleziastic sau dreptul muncii (Klöpper c. Elveţiei, nr. 25053/94). Dreptul la concediu parental derivă fără îndoială din dreptul muncii şi se înscrie în cadrul relaţiilor de muncă, altfel zis relaţii între angajator şi angajatul său, mai mult decât în cadrul relaţiilor între soţi. Cauza priveşte aşadar inegalitatea între sexe, şi nu inegalitatea între soţi (Konstantin Markin, par. 62).

Prin urmare acest capăt al plângerii este incompatibil ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei în sensul art. 35 par. 3 lit. a şi trebuie respins în baza art. 35 par. 4 al Convenţiei.

3. Asupra aplicării art. 41 din Convenţie

1. Prejudiciul moral

Reclamantul a solicitat 50.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a refuzului discriminatoriu de acordare a concediului parental, ale tracasărilor administrative pe care le-a avut de înfruntat încercând în van să obţină o recunoaştere a dreptului şi care în final au condus la părăsirea armatei din proprie voinţă, după 14 ani de serviciu şi a faptului că imposibilitatea de a fi lângă copilul său l-au împiedicat de a avea grijă de acesta, în timp ce România este săracă în creşe, grădiniţe pentru copii. A invocat că, astfel, a fost împiedicat să stabilească mai devreme diagnosticul de deficit de atenţie şi hiperactivitate pus copilului său începând din 2005.

Guvernul a apreciat această cerere ca excesivă şi a estimat că o eventuală constatare a încălcării poate constituie în sine o satisfacţie echitabilă suficientă pentru tot prejudiciul moral invocat.

Statuând în echitate, cum prevede art. 41, Curtea a acordat reclamantului 8.000 EUR pentru prejudiciul moral.

2. Prejudiciul material

Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1.120 EUR cu titlu de prejudiciu material, respectiv cuantumul salariilor plătite timp de 16 luni, de 70 EUR pe lună, persoanei pe care a trebuit să o angajeze pentru a îngriji de copil.

Curtea a notat că reclamantul nu a prezentat probele necesare corespunzătoare pretenţiilor sale. Curtea a respins cererea.

3. Costuri şi cheltuieli

Reclamantul a cerut, de asemenea, 305 EUR pentru costuri şi cheltuieli, fără a preciza dacă acestea au fost angajate în procedura internă sau în procedura angajată în faţa Curţii. Curtea a notat că reclamantul nu a depus actele justificative necesare corespunzătoare acestei cereri, astfel că a respins cererea.

4. Dobânzi moratorii

Curtea a considerat că este oportun să se calculeze rata dobânzilor moratorii raportat la rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale.