<<< Toate categoriile

Cauza Andrei Iulian Roşca c. României – Renunţarea inculpatului la cererea de ascultare a unor martori şi înlăturarea motivată de către instanţă a depoziţiei unor martori ce şi-au schimbat declaraţiile nu au încălcat dreptul la un proces echitabil


JurisClasor CEDO - Noiembrie 2011, 30

Curtea a apreciat în hotărârea din 3 mai 2011[1] pronunţată în cauza Andrei Iulian Roşca împotriva României că prin declarația făcută de către reclamant, prin intermediul avocatului său, în fața jurisdicției competente, că nu înțelege să își mențină cererea de audiere a celor doi martori, acesta s-a expus în mod conștient riscului unei condamnări întemeiate pe declarațiile celor doi martori.

Curtea a observat, de asemenea, că instanțele naționale au înlăturat într-o manieră motivată declarațiile prin care unii martori au revenit asupra depozițiilor anterioare. Trebuie subliniat că nimic nu probează că martorii au fost constrânși de către organele de cercetare penală pentru a da declarațiile respective. În special, Curtea notează că niciunul dintre martorii respectivi nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor, amenințărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor, infracțiunea fiind prevăzută de dispozițiile interne.

 

Etapa urmării penale

În data de 9 ianuarie 2002, mai multe echipe ale poliției s-au prezentat inopinat la domiciliul reclamantului pentru efectuarea unei percheziții. În urma acesteia, poliția a descoperit într-un șifonier 37 de săculețe care conțineau heroină și 4.500.000 ROL. Conform declarațiilor reclamantului, cele 37 de săculețe găsite de către poliție erau destinate pentru uzul său propriu. Polițiștii ar mai fi rămas la locuința reclamantului, un imobil de mai mult etaje, și au făcut zgomot, atrăgând diverși curioși din cartier. Totodată, un ofițer de poliție ar fi răspuns la apelurile primite de către reclamant pe telefonul mobil, și, sub diferite pretexte, ar fi cerut interlocutorilor să vină de urgență la imobilul respectiv. La venirea acestora, ar fi fost aduși cu forța la postul de poliție, unde, sub amenințarea urmăririi penale pentru consumul de droguri, ar fi fost obligați să declare că reclamantul le-ar fi vândut droguri. Polițiștii ar fi dictat depozițiile prin care se admitea că martorii îl cunoșteau pe reclamant ca traficant și consumator de droguri în cartier.

Conform Guvernului, în timp ce polițiști percheziționau domiciliul reclamantului, acesta a fost apelat pe telefonul mobil de mai multe persoane care ar fi vorbit cu polițiștii și cu care s-au întâlnit ulterior. Aceste persoane ar fi indicat că sunt consumatori de droguri și că s-au întâlnit cu reclamantul pentru a obține droguri.

Tot în aceeaşi zi, 9 ianuarie 2002, organele de urmărire penală i-au audiat pe reclamant, pe mama sa și pe alți 9 martori.

În declarația sa din ziua respectivă, reclamantul a precizat că banii care au fost descoperiți de către organele de poliție au fost obținuți de către reclamant prin vânzarea neautorizată de petarde în cursul sărbătorilor de iarnă; a precizat, de asemenea, că nu avea ocupație în perioada respectivă și că era consumator de droguri, dar nu se ocupa de trafic, dozele de heroină fiind destinate consumului propriu.

Mama reclamantului a declarat că nu cunoaște dacă fiul său era consumator sau traficant de droguri.

Martorul D.R. a indicat că reclamantul i-a vândut heroină anterior; martorul a refuzat să fie confruntat cu reclamantul, dar l-a identificat pe acesta de pe planșele foto. Chemat la parchet și pe data de 15 februarie 2002, și-a menținut declarațiile date anterior.

Martorii N.J., C.M., S.M., T.M., F.G., G.A., M.F. și S.I. au declarat că au cumpărat droguri de la reclamant sau știau că acesta vindea droguri în cartier. Mai mulți dintre martori, refuzând confruntarea cu reclamantul, l-au identificat pe reclamant din planșele foto.

Reclamantul, asistat de către un avocat, a fost confruntat cu martorul S.I. La întrebarea cu privire la cine era furnizorul martorului de droguri, S.I. a răspuns că îi dădea bani reclamantului pentru a-i procura droguri. Reclamantul a negat.

Pe baza tuturor acestor declarații, precum și a probelor materiale adunate cu prilejul percheziției, parchetul l-a trimis pe reclamant în judecată pentru consum și trafic de droguri.

Procedura în fața instanțelor de judecată

La Tribunalului București au fost chemați toți cei 9 martori, dintre care s-au prezentat doar patru. S.I., S.M., T.M. și D.R. au declarat că îl cunoșteau pe reclamant ca fiind consumator de droguri, și nu traficant de droguri. S.M., T.M. și D.R. au declarat că au fost constrânși de organele de cercetare penală să dea anumite declarații.

Avocatul reclamantului a declarat că nu insistă în audierea celorlalți martori, care, deși legali citați de către instanță, nu s-au prezentat. Acesta a solicitat numai administrarea probei cu înscrisuri și martori pentru a demonstra buna reputație a reclamantului în societate, cerere admisă de către instanță.

Tribunalul l-a condamnat pe reclamant pentru săvârșirea infracțiunea de consum de droguri, precum și pentru infracțiunea de trafic de droguri. Soluţia s-a fundamentat pe probele materiale, precum și pe declarațiile din timpul urmăririi penale, considerând că retractarea ulterioară a acestor declarații de către unii martori nu a fost justificată.

Reclamantul, solicitând achitarea pentru infracțiunea de trafic de droguri, a cerut Curții de Apel audierea celor 5 martori ale căror mărturii au fost luate de către organele de cercetare penală și care au servit la condamnarea sa de către Tribunalul București, fără ca acesta din urmă să-i audieze în mod direct pe cei 5 martori. Curtea de Apel i-a citat pe aceștia și a refuzat audierea unui nou martor pentru a dovedi că reclamantul era numai consumator. C.M., N.J. și G.A. au fost audiați, în prezența reclamantului și avocatului. Ei au negat că ar fi cunoscut calitatea de traficant al reclamantului și au retractat declarațiile inițiale. Doi dintre martori au susținut că polițiștii i-au bătut pentru obținerea declarațiilor, iar unul a spus că nu a scris el declarația, ci i-a fost dată doar pentru a semna. Martorii F.G. și M.F. nu s-au prezentat și au fost citați cu mandat de aducere. Nici la termenul următor nu s-au prezentat, iar avocatul reclamantului a declarat că nu insistă în audierea celor doi martori, însă a solicitat ca doi noi martori să fie audiați de către instanță. Curtea de Apel a respins această cerere ca nefiind pertinentă, întrucât reclamantul nu a formulat-o în fața tribunalului.

Curtea de Apel a reținut vinovăția reclamantului și cu privire la acuzația de trafic de droguri, având în vedere probele materiale, dar și declarațiile martorilor date în fața organelor de cercetare penală. Curtea de Apel a reținut că retractarea unor mărturii nu a fost justificată și că depoziţiile acestora în fața Tribunalului nu erau pertinente, întrucât aceștia nu au depus plângeri penale împotriva organelor de cercetare penală. Totodată, a reținut că la dosar există alte mărturii, administrate în timpul urmăririi penale, și despre care a apreciat că erau câștigate cauzei.

Instanța de recurs a confirmat decizia instanțelor inferioare cu privire la declarațiile martorilor. A mai adăugat că cele 37 de săculețe de heroină găsite la domiciliul reclamantului probează faptul că se ocupa cu traficul de droguri, iar având în vedere că reclamantul nu avea ocupație la momentul efectuării percheziției, banii găsiți nu puteau proveni decât din traficul de droguri.

Aprecierile Curţii europene

Curtea de la Strasbourg a reiterat faptul că mijloacele de probă trebuie administrate, în principiu, în fața acuzatului în ședință publică, în vedere dezbaterii contradictorii. Acest principiu suportă unele excepții, dar care nu pot fi acceptate decât cu respectarea dreptului la apărare; ca regulă generală, paragrafele 1 și 3 lit. d ale art. 6 impun a se acorda acuzatului posibilitatea corespunzătoare și suficientă de a contesta o mărturie în acuzare și de a interoga martorul, la momentul luării mărturiei sau la un moment ulterior.[2]

În speță, Curtea a observat că sentința de condamnare se fundamentează de o manieră determinantă pe declarațiile martorilor date în timpul urmăririi penale. Curtea a mai precizat cu alte ocazii că, în anumite circumstanțe, poate fi necesar pentru autoritățile judiciare să utilizeze declarații din timpul instrucției preparatorii. În cazul în care acuzatul a avut posibilitatea corespunzătoare și suficientă de a le contesta, la momentul în care au fost făcute, sau ulterior, utilizarea acestor declarații nu încalcă prin ea însăși art. 6 par. 1 și 3 lit. d.

Trebuie constatat că în timpul urmăririi penale reclamantul nu a fost confruntat decât cu unul dintre cei 9 martori a căror mărturie a fost folosită de către tribunal pentru a-şi fundamenta acuzația. Pe de altă parte, acest martor, precum și alți şase au fost audiați în ședință publică, în prezența reclamantului și a avocatului, aceştia având posibilitatea de a adresa întrebări martorilor. Simplul fapt că martorii respectivi au revenit asupra declarațiilor date în timpul urmăririi penale nu schimbă cu nimic faptul că reclamantul a avut posibilitatea corespunzătoare și suficientă de a interoga sau de a cere avocatului să interogheze martorii în timpul dezbaterilor.

Cu privire la cei doi martori care au fost audiați în timpul urmăririi penale, dar nu au fost audiați și în ședință publică, Curtea a subliniat că avocatul reclamantului a renunțat în fața Curții de Apel la audierea lor.

Sub acest aspect, Curtea a reiterat că art. 6 par. 1 și 3 nu împiedică o persoană să renunțe după bunul său plac, de o manieră tacită sau expresă, la garanțiile consacrate de aceste texte, între care și dreptul de obţine ascultarea unui martor; în egală măsură, renunțarea trebuie să fie, în orice caz, neechivocă și să nu atingă niciun interes public important.[3]

În cauza de față, Curtea a apreciat că prin declarația făcută de către reclamant, prin intermediul avocatului său, în fața jurisdicției competente, că nu înțelege să își mențină cererea de audiere a celor doi martori, reclamantul s-a expus în mod conștient riscului unei condamnări întemeiate pe declarațiile celor doi martori. De altfel, având în vedere plenitudinea de jurisdicție pe care o au instanțele de apel în materie penală în România, Curtea de Apel a fost pusă în situația de a rejudeca dosarul sub toate aspectele de fapt și de drept. Curtea a relevat că declarațiile celor doi martori erau atașate la dosarul cauzei de la prima instanță, astfel că atât reclamantul, cât și avocatul acestuia aveau cunoștință de ele. Curtea deduce că reclamantul, reprezentat în fața tribunalului de către un avocat ales, era în măsură evalueze riscul care rezulta din decizia de a renunța la citarea și audierea martorilor despre care s-a făcut vorbire.

Cu privire la decizia instanțelor de a respinge cererea avocatului de a audia doi martori suplimentari, Curtea nu a considerat că se găsește într-o situație excepțională în care să analizeze modul în care o instanță națională a apreciat asupra admisibilității unei probe.[4]

Curtea a observat, de asemenea, că instanțele naționale au înlăturat într-o manieră motivată declarațiile prin care unii martori au revenit asupra depozițiilor anterioare. Trebuie subliniat că nimic nu probează că martorii au fost constrânși de către organele de cercetare penală pentru a da declarațiile respective. În special, Curtea a notat că niciunul dintre martorii respectivi nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor, amenințărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor, infracțiunea fiind prevăzută de dispozițiile interne.

 


[1] CEDO, Andrei Iulian Roşca c. României, nr. 37433/03 , hotărârea din 3 mai 2011, cu cerere de trimitere în fața Marii Camere în curs.

[2] CEDO, Lüdi c. Elveției, nr. 12433/86, hotărârea din data de 15 iunie 1992.

[3] CEDO, Håkanssont și Sturesson c. Suediei, hotărârea din 21 februarie 1990.

[4] CEDO, Bricmont c. Belgiei, hotărârea din 7 iulie 1989.